Prima atestare istorică a unei așezări urbane cu numele de Arad/Orod datează dinsecolul al XI-lea e.n., însă această regiune a fost locuită de mult mai mult timp – faptdovedit de urmele cetăților dacice din zonă, construite drept apărare împotrivaromanilor (în jurul secolului VI î.e.n.), precum și de către alte vestigii datând încă dinmileniul al V-lea î.e.n.
Dintotdeauna, regiunea a avut o importanță strategică, datărită poziționării sale învalea Râului Mureș și a învecinării cu importante rute comerciale și militare; însădatorită acestora, a reprezentat adesea o țintă pentru invadatori (printre caretătarii sau otomanii). În anul 1551, Aradul a fost ocupat de otomani, fiind eliberat șirecucerit în numeroase rânduri pe parcursul următorilor 150 de ani, lucru care aîntârziat dezvoltarea orașului.
În deceniile care au urmat Tratatului de la Karlowitz (semnat în 1699), Aradul și-aredobândit importanța strategică, fiind considerat un punct esențial în apărareagranițelor Imperiului Habsburgic împotriva otomanilor. Astfel, numeroși grănicerisârbi au fost aduși în oraș, pentru a consolida forțele de apărare (din aceastăperioadă datează cea mai veche clădire care s-a păstrat în Arad – BisericaSârbească, finalizată în 1702. La începutul secolului al XVIII-lea, s-a stabilit ocomunitate de coloniști germani în sudul orașului, cunoscut și sub numele de „AradulNou”. În continuare, Aradul s-a dezvoltat ca un oraș multicultural, în care conviețuiaucomunități de români, maghiari, sârbi, germani și evrei.
Între anii 1763 și 1783, pe malul Mureșului a fost construită o nouă cetate în stilVauban, pentru a consolida capacitatea de apărare a orașului. Un punct dereferință a fost și inaugurarea Preparandiei în 1812, prima școală pedagogică delimbă română, prin eforturile lui Dimitrie Țichindeal. De asemenea, în 1817 JacobHirschl a fondat și primul teatru permanent din România, (în zilele noastre cunoscutsub numele de „Teatrul Vechi”).
În 1834, Aradul a primit titlul de „oraș liber regesc”, fiind recunoscut printre cele maiimportante așezări urbane și primind o serie de privilegii, ceea ce a declanșat operioadă de dezvoltare accelerată. În această vreme au fost înființate fabrici,precum și instituții financiare și culturale. Între 1848 și 1849, orașul a jucat un rol înlupta maghiară pentru independență, Revoluția câștigând numeroși adepți în rândullocuitorilor Aradului. După înăbușirea Revoluției, forțele austriece au executat 13generali rebeli în apropierea orașului, care au ajuns să fie cunoscuți ulterior drept„martirii de la Arad”.
În urma acestor tulburări, activitățile comerciale au fost reluate încetul cu încetul.Primele trenuri cu aburi au plecat din Arad în 1858, conectând orașul cu alte centre
Teconomice din regiune și contribuind la dezvoltarea sa. În 1865, a fost sfințităCatedrala Ortodoxă, în timp ce în 1874 a fost inaugurată instituția care poartăastăzi numele „Teatrul Clasic”. Această perioadă a fost marcată de eforturileprimarului Salacz Gyula, care s-a aflat la cârma urbei timp de 26 de ani, începândcu anul 1875. Pe parcursul următoarelor decenii, orașul a prosperat ca centruindustrial, comercial și cultural, iar multe dintre cele mai renumite bijuteriiarhitecturale ale Aradului datează din această perioadă, majoritatea fiindproiectate în stil Art Nouveau/Secession de către arhitecți cum ar fi Szántay Lajos,Tabaković Milan Emil sau Steiner József.
În 1873, au fost introduse tramvaiele trase de cai. A fost construită o rețeamodernă de alimentare cu apă, în cadrul căreia Turnul de Apă a fost inaugurat înanul 1896. În 1906, trenul „Săgeata Verde” a fost pus în circulație, făcând legăturacu alte localități din apropiere; cinci ani mai târziu, a devenit primul tren electric dinestul Europei. În 1913, a fost finalizată clădirea Palatului Cultural, care găzduiafilarmonica, biblioteca și muzeul orașului. Pe parcursul următoarelor decenii, orașulși-a consolidat poziția de important centru al regiunii.
Aradul a jucat un rol important în cadrul mișcării de unire a regiunilor istoriceromânești, prin Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu și alți susținătoriînsemnați. Pentru o scurtă vreme în anul 1918, orașul Arad a servit drept „capitalăpolitică” și sediu al Consiliului Național Român Central, care a convocat MareaAdunare Națională de la Alba Iulia, unde a fost declarată unirea Transilvaniei cuRomânia, la 1 decembrie 1918. 70 de ani mai târziu, în decembrie 1989, Aradul a fostcel de-al doilea oraș din România care s-a revoltat împotriva regimului comunist,susținând puternic protestele începute în Timișoara.
În zilele noastre, orașul Arad își valorifică moștenirea multiculturală, precum șitradiția industrială, comercială și culturală. În egală măsură, apropierea de râulMureș și de Parcul Natural Lunca Mureșului aduce natura aproape de mediul urban.Unul dintre cei mai importanți arhitecți arădeni contemporani, Miloș Cristea,obișnuia să descrie Aradul ca fiind „un dar al Mureșului”.
